pleosc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLEOSC interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale (în apă) sau de lovirea unui corp (moale sau elastic) de un altul. – Onomatopee.
Cf. sl. pleskŭ.pleosc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pleosc!, interj., s.f.
1. (interj., pop.) cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale sau de lovirea unui corp moale sau elastic de altul, de căderea apei sau al apei în care cade ceva.
2. (reg.; s.f.; în forma „pleoască”) lovitură dată cu palma.
3. (reg.; s.f., în forma „pleoască”) ciumăfaie (plantă medicinală foarte toxică).
pleosc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pleósc interj. – Imită zgomotul produs de baterea din palme, de bici sau de bălăcit. –
Var. pliosc; pleasc (imită zgomotul făcut de limbă). Creație expresivă,
cf. fleașc, trosc, sl. pljuskŭ „zgomot”,
sl. pleskati „a bate din palme” (Cihac, II, 264),
bg. pljaskam. –
Der. pleoscăi, vb. (a bate din palme; a plesni, a pocni);
plescăi (
var. plescăni, mr. plăscănescu, plăscănire),
vb. (a pocni din limbă),
cf. sb. pljeskati, bg. pljuskam, pleskam (după Miklosich,
Slaw. Elem., 36 și Conev 86,
rom. ar veni din
bg.);
ple(o)scăit, s. n. (aplaudare, bălăceală, plesnit de limbă);
pleoscăniță, s. f. (rostopască, Chelidonium);
pleoști, vb. (a se lăbărța, a se turti, a se strivi; a se deprima),
cf. bleojdi, sb. pljostiti, rus. pljustiti (după Cihac, II, 264,
rom. provine din
sl.),
lat. plautus, plotus „cu urechile căzute”;
pleoștit, adj. (turtit; decăzut; scund, de mică înălțime, abătut);
pleoșteală, s. f. (depresiune);
pleașcă, s. f. (pălărie moale);
plești, vb. (
Bucov.,
Maram., a se turti; Banat, a se piti). Pentru familia expresivă,
cf. Iordan,
BF, II, 186.
pleosc (Dicționaru limbii românești, 1939)pleosc (o silabă). Vsl.
pleskŭ, plĭuskŭ, pleoscăit, sîrb.
pljosk, pljuska, palmă, rut.
plĭusk, pleoscăit, rus.
plĕosk [scris
plësk], coadă de pește mare, pol.
plask, plusk, ceh.
plesk, plusk, pleosc. V.
pleoscăĭ, plescăĭ, șchĭop) interj. care arată huĭetu apeĭ, palmeĭ saŭ limbiĭ care se izbește:
valurile fac „pleosc”. V.
leop, trosc.pleosc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pleosc interj.pleosc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pleosc ! int. imită sgomotul unui corp când cade în apă.