pleoapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două membrane mobile, mărginite de gene, care acoperă și protejează ochiul în partea anterioară.
2. (
Înv. și
pop.) Capac (la sicriu). [
Var.: (
2)
plioápă s. f.] –
Cf. bg. pohlupka.pleoapă (Dicționaru limbii românești, 1939)pleoápă saŭ
pleŭápă și (Munt. vest)
pleópă și
plúpă f., pl.
e (
eoa în Munt. o singură silabă, în Mold. doŭă. Lat.
púpŭlu, lumina ochĭuluĭ, pupilă. [V.
pupilă], de unde s´a făcut
*pupla, *plŭppa, apoĭ
plopă, pleopă, pleoapă [2 sil.] și
pleoapă [3 sil.], întocmaĭ ca
populus, *poplus, *plŏppus, plop și
pleop. Există și forma
pléŭpă = capac [Ml. Dîmb.], ca
ceŭcă, leŭcă, treŭcă față de
cĭoacă, leoacă și
leocă, troacă. V.
pupilă, pupă 2 și
păpușă). Pelița care se lasă peste ochĭ cînd dormĭ.
Pleoapa secriuluĭ, capacu secriuluĭ.
pleoapă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pleoápă (pleoa-) s. f.,
g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápepleoapă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pleoapă f.
1. membrană mobilă ce acopere globul ochiului și pe care o ținem închisă în timpul somnului;
2. capac:
pleoapa coșciugului. [Origină necunoscută].