plenui - explicat in DEX

plenui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

plenui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plenuì v. a face plean, a prăda (vorbă ieșită din uz): arseră orașul și plenuiră țara împrejur BĂLC.