plenitudine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate;
p. ext. desăvârșire. ◊
Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din
fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.plenitudine (Dicționar de neologisme, 1986)PLENITÚDINE s.f. Dezvoltare completă; deplinătate, totalitate. [Cf. it.
plenitudine, fr.
plénitude, lat.
plenitudo].
plenitudine (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLENITÚDINE s. f. însușire, stare a ceea ce este deplin; deplinătate, desăvârșire, totalitate. (< fr.
plénitude, lat.
plenitudo)
plenitudine (Dicționaru limbii românești, 1939)*plenitúdine f. (lat.
plenitúdo, -údinis). Deplinătate, totalitate. Abundanță [!].
plenitudine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plenitúdine s. f.,
g.-d. art. plenitúdinii