plenipotențiar - explicat in DEX

plenipotențiar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) care reprezintă în anumite împrejurări conducerea unui stat pe lângă guvernele altor țări și care are în această calitate puteri depline; plenipotent. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

plenipotențiar (Dicționar de neologisme, 1986)
PLENIPOTENȚIÁR adj.m. Ministru plenipotențiar = persoană care reprezintă conducerea unui stat pe lângă guvernele altor state, fiind investită pentru aceasta cu puteri depline. [Pron. -ți-ar. / cf. it. plenipotenziario, fr. plénipotentiaire].

plenipotențiar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLENIPOTENȚIÁR s. m., adj. (diplomat) cu rang imediat inferior ambasadorului, învestit cu puteri depline de către autoritatea competentă a statului pe care îl reprezintă. (< fr. plénipotentiaire, lat. plenipotentiarius)

plenipotențiar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*plenipotențiár m. (d. plenipotență; fr. plenipotentiaire). Diplomat cu putere deplină de a face ceva. Adj. Ministru plenipotențiar. V. omnipotent.

plenipotențiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plenipotențiar m. diplomat însărcinat cu puteri depline. ║ a. ministru plenipotențiar.