plenipotențiar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m.,
adj. (Persoană) care reprezintă în anumite împrejurări conducerea unui stat pe lângă guvernele altor țări și care are în această calitate puteri depline; plenipotent. [
Pr.:
-ți-ar] – Din
fr. plénipotentiaire.plenipotențiar (Dicționar de neologisme, 1986)PLENIPOTENȚIÁR adj.m. Ministru plenipotențiar = persoană care reprezintă conducerea unui stat pe lângă guvernele altor state, fiind investită pentru aceasta cu puteri depline. [Pron.
-ți-ar. / cf. it.
plenipotenziario, fr.
plénipotentiaire].
plenipotențiar (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLENIPOTENȚIÁR s. m., adj. (diplomat) cu rang imediat inferior ambasadorului, învestit cu puteri depline de către autoritatea competentă a statului pe care îl reprezintă. (< fr.
plénipotentiaire, lat.
plenipotentiarius)
plenipotențiar (Dicționaru limbii românești, 1939)*plenipotențiár m. (d.
plenipotență; fr.
plenipotentiaire). Diplomat cu putere deplină de a face ceva. Adj.
Ministru plenipotențiar. V.
omnipotent.plenipotențiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m.,
pl. plenipotențiáriplenipotențiar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plenipotențiar m. diplomat însărcinat cu puteri depline. ║ a.
ministru plenipotențiar.