plenar - explicat in DEX

plenar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. (Livr.) Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

plenar (Dicționar de neologisme, 1986)
PLENÁR adj. (Despre ședințe, adunări) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. // s.f. Ședință, adunare la care participă toți membrii unei organizații, ai unei instituții etc. ◊ Plenară lărgită = plenară la care participă și persoane care nu fac parte din organizația sau din unitatea repectivă. [Cf. fr. plénier, it. plenario].

plenar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLENÁR, -Ă adj. 1. (despre ședințe, adunări) cu participarea tuturor membrilor. ◊ (s. f.) ședință, adunare la care partipică toți membrii unei organizații, instituții etc. ♦ ~ă lărgită = plenară la care participă și persoane care nu fac parte din organizația respectivă. 2. deplin, întreg, complet; plenitudinar. (< lat. plenarius)

plenar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*plenár, -ă adj. (lat. plenarius, d. plenus, plin). Deplin, complet, compus din toțĭ membriĭ: ședință plenară.

plenar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plenar a. complet: ședință plenară.