plecat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLECÁT, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit.
2. Supus, ascultător; modest, respectuos.
3. Pornit dintr-un loc; absent;
fig. dus pe gânduri. –
V. pleca.plecat (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)plecát s.n.
1. (înv.) umilință, smerenie.
2. (pop.; la pl. sub forma „plecate”) indigestie, greață.
plecat (Dicționaru limbii românești, 1939)plecát, -ă adj. Dus de undeva:
cînd am venit noĭ, el era plecat. Înclinat, supus, umilit:
aceștĭ oamenĭ îs capete plecate. Prov. Capu plecat sabia nu-l taĭe, pe omu supus nu-l lovește dușmanu.
Plecate s, n. pl. Aplecate, turburarea [!] stomahuluĭ [!] din cauza mîncăriĭ.
Vechĭ. S. n. Inclinațiune [!], dorință.
plecat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*plecát s. n.plecat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plecat a.
1. care se pleacă, se încovoaie:
capul plecat sabia nu-l taie; 2. inclinat:
trunchiul plecat al sălciei pletoase EM.