pleavă - explicat in DEX

pleavă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLEÁVĂ s. f. I. 1. Rămășițe de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.

pleavă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pleávă s. f. – 1. Rămășițe de spice sau de păstăi, tărîțe. – 2. Drojdie, sediment. – Megl. pleavă. Sl. (bg.) plĕva „paie” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 263; Conev 72), cf. mag. polyva, sb. pleva, și plivi. – Der. plevaiță (var. pleviță), s. f. (Plantă, Xeranthemum annuum); plevniță, s. f. (magazie de pleavă), din sl. plĕvĭnica; plevos, adj. (tărîțos); plevușcă, s. f. (pește, Leucaspius delineatus; alevin; pești mici; gloată, plebe); pleviță, s. f. (plevușcă), în Munt., prin schimb de suf. al cuvîntului anterior (după Scriban, din sb. pijavica „lipitoare”); plimnicer(iu), s. n. (Trans., șopron), probabil în loc de *plevnicer, cf. pleșnicar.

pleavă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
pleavă s. f. sg. monede, mărunțiș.

pleavă (Dicționaru limbii românești, 1939)
pleávă f., pl. evĭ (vsl. bg. pleva, sîrb. pleva, paĭe, pleavă, V. plevușcă, plivesc). Gunoiu (paĭele, pojghițele) rămas de la cereale după vînturare. Fig. Lepădătură, gunoĭ social: acest om e pleava societățiĭ.

pleavă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pleávă s. f., g.-d. art. plévei

pleavă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pleavă f. 1. partea suflată de vânt a grâului vânturat; 2. fig. lepădătură: pleava societății. [Slav. PLIEVA].