pleată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la
pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi);
p. ext. păr (nearanjat, necoafat).
2. (
Reg.) Mănunchi de fuior. – Din
sl. pletŭ.pleată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pleátă (pléte), s. f. –
1. Mănunchi de fuior. –
2. Părul capului lăsat pe spate (în cozi).
Sl. pletŭ, pletĭ „împletitură”, din
sl. plesti, pletą, pleteši, „a împleti” (Miklosich,
Slaw. Elem., 36; Candrea, II, 263; Conev 89),
cf. sb.,
cr. pletenica „pleată” și
împleti. Se folosește mai ales la
pl. –
Der. pleteancă s. f. (
Trans.,
Mold., fir, panglică pentru cozi);
pletos, adj. (cu plete);
pleteică, s. f. (plăsuță ?), cuvînt pe care nu-l găsim glosat și care trebuie să se folosească în
Mold. (
cf. Dragoslav:
cu mîncarea în pleteică);
pletoșie, s. f. (păr mult);
împletoșat, adj. (cu plete);
pleter, s. n. (îngrămăditură de nuiele, zăgaz), din
sb. pleter; pleșnicar, s. n. (șopron, acoperiș pentru unelte), probabil în loc de *
pletnicar, poate pentru că se face uneori cu împletitură de răchită.
pleată (Dicționaru limbii românești, 1939)pleátă f., și (ob.)
pléte pl. (vsl.
pletŭ, plotŭ, gard din nuĭele împletite, împletitură, sîrb.
plet, cunună,
plestenica, coadă de păr împletită, rudă cu lat.
pléctere, a împleti, [și
plicare, a îndoi]; vgr.
plékein; germ.
flechten. V.
împletesc, per-plex, plec). Păr lung neîmpletit, așa cum maĭ poartă preuțiĭ ortodocșĭ, uniĭ țăranĭ, Țiganiĭ nomazĭ, uniĭ artiștĭ ș. a.:
pletele îĭ fîlfîĭau.pleată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pleată f.
1. păr împletit:
plete frumoase; 2. pl. păr lung ce cade pe umere:
cu pletele în vânt. [Slav. PLETŬ].