pleș - explicat in DEX

pleș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

pleș (Dicționaru limbii românești, 1939)
pleș, pleáșă adj., pl. f. eșe (vsl. plĭešĭ, plĭešina, pleșuvie). Est. Ban. Pleșuv. Fără arborĭ: munte pleș. Boŭ pleș, boŭ c´un corn în sus, și cu altu´n jos. S. m. (subînț. munte) saŭ n., pl. urĭ (subînț. pisc). Munte orĭ pisc pleșuv. V. cherapleș.

pleș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
pleș, pleașă, (pleșâv, plușuv), adj. – Fără păr pe cap; chel (ALR 1969: 17). Pleș, Pleșan, Pleșu (porecle). – Din sl. plĕsĭ.

pleș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pleș a. 1. pleșuv: cu capul pleș CR. munții pleși AL.; 2. cu un corn în sus și altul în jos (despre vite). ║ n. pisc pleșuv: se văd pleșuri neacoperite cu verdeață. [Slav. PLĬEȘĬ].