plaur - explicat in DEX

plaur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLÁUR, plauri, s. m. Vegetație acvatică compactă, constituită dintr-o acumulare de rădăcini, rizomi de stuf și diverse elemente organice și minerale, care formează insule plutitoare la suprafața apei; plav. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

plaur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pláur s. m. – Insuliță mișcătoare formată în mlaștini cu ierburi putrezite. Probabil din lat. pabulum „furaj, pășune”, ct. it. pabbio „plante”; se poate presupune o formă intermediară *plabulum, cu l propagat sau expresiv, cf. flacără; se poate explica și printr-o încrucișare cu plavie, v. aici. Scriban îl explică prin plavie, dar explicația asta pare insuficientă.

plaur (Dicționaru limbii românești, 1939)
pláur n. (rudă cu plavie). Dun. Pămînt plutitor format în bălțĭ din stuf putrezit (pe el cresc pădurĭ de stuf). V. cocĭoc, coșcovă.

plaur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pláur s. m., pl. pláuri

plàur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plàur n. vegetațiune luxuriantă în Delta Dunării. [Singular (refăcut după plural) din plau, de aceeaș origină cu plavie].