platonic - explicat in DEX

platonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, privitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

platonic (Dicționar de neologisme, 1986)
PLATÓNIC, -Ă adj. 1. Referitor la platonism. ♦ Ideal, curat, pur. 2. Abstract, formal. [Cf. fr. platonique].

platonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLATÓNIC, -Ă adj. 1. referitor la platonism; platonian. ◊ (p. ext.) ideal, curat, pur. 2. (despre manifestări, reacții etc.) care rămâne fără efect; abstract, formal. (< fr. platonique)

platonic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*platónic, -ă adj. (vgr. platonikós, d. filosofu Platone). Relativ la filozofia luĭ Platone. Pur, ideal: amor platonic. Fără efect: protestărĭ platonice. Subst. Adept al filosofiiĭ luĭ Platone. (Mulțĭ zic platonician, după fr. platonicien). Adv. În mod platonic: a ĭubi platonic.

platonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
platonic a. 1. ce ține de filozofia lui Platon; 2. fig. ideal, pur: amor platonic.