platoșă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. –
Et. nec.platoșă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plátoșă (-e), s. f. – Cuirasă, plastron, carapace. Origine incertă. Baza cuvîntului este
lat. med. plata „placă”,
germ. Platte, cf. ceh. plát „placă”,
platy „cuirasă” (Cihac, II, 262). Probabil se datorează
der. cu
suf. -
oș (*
platoș „făcut din plăci”) sau poate pronunțării
mag. a
lat. med. platus. –
Der. împlătoșa, vb. (a acoperi cu platoșe).
platoșă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PLATOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în Antichitate și în Evul Mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. –
Et. nec.platoșă (Dicționaru limbii românești, 1939)plátoșă f., pl.
e (mlat.
plata, chĭurasă, d. vgr.
pláte, partea lată a unuĭ lucru; tot de aicĭ: ceh.
platy [pl.], chĭurasă, germ.
platte, placă. La noĭ a venit, probabil, pin [!] Polonĭ). Chĭurasă de tablă (nu de zale).
platoșă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plátoșă s. f.,
art. plátoșa, g.-d. art. plátoșei; pl. plátoșeplatoșă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)platoșă f. cămașă de zale, pieptar de fier:
ostași cu zale și cu platoșă de fier AL. [Dintr’un primitiv
plată = lat. medieval PLATA, zelar].