platnic - explicat in DEX

platnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

platnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
plátnic, -ă adj. (d. plată; sîrb. pol. platnik). Care plătește, plătitor. Solvabil: a fi bun platnic. Responsabil (Vechĭ). Plătibil (Vechĭ): înscris platnic către înfățișător.

platnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plátnic (rar) adj. m., s. m., pl. plátnici; adj. f., s. f. plátnică, pl. plátnice

platnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
platnic m. cel ce are de plătit: bun, rău platnic. [Serb. PLATNIK].