platitudine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La
sg.) Faptul de a fi plat (
2); banalitate, mediocritate; (și la
pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din
fr. platitude.platitudine (Dicționar de neologisme, 1986)PLATITÚDINE s.f. Banalitate, mediocritate; (
la pl.) vorbe banale, idei plate. [Cf. fr.
platitude].
platitudine (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLATITÚDINE s. f. banalitate, mediocritate; vorbă, idee banală. (< fr.
platitude)
platitudine (Dicționaru limbii românești, 1939)*platitúdine f. (fr.
platitude, d.
plat, plat). Defectu de a fi plat:
platitudinea unor poeziĭ. Act plat, vorbă plată, lingușire înjositoare:
a zice, a face platitudinĭ.platitudine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)platitúdine s. f.,
g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei)
pl. platitúdiniplatitudine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)platitudine f. caracterul celor vulgare în sentimente, în producțiune, în conversațiune, în purtare.