plastic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁSTIC1, -Ă, plastici, -ce, adj.,
s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊
Masă plastică sau
material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune.
Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor.
2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊
Artă plastică (și substantivat,
f.) = (mai ales la
pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc.
Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu.
3. (În sintagma)
Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident.
II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din
fr. plastique.plastic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁSTIC2 s. n. Masă de exploziv fabricat cu un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant.
Bombă cu plastic. – Din
fr.,
engl. plastic.plastic (Dicționar de neologisme, 1986)PLÁSTIC, -Ă adj. 1. Care prezintă plasticitate, care poate fi modelat, fasonat. ♦ Care formează sau are proprietatea de a lua diferite forme. ♦
Masă plastică (sau
produs)
plastic = material sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă, care poate fi modelat în procesul fabricării unor produse, păstrându-și forma ce i-a fost dată;
arte plastice = arte care au ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. ♦ (
Despre idei, imagini etc.) Expresiv, viu; evocator, care arată cu multă putere ceva.
2. Chirurgie plastică = chirurgie care se ocupă cu îndreptarea unor malformații ale corpului. //
s.n. 1. Amestec de cauciuc nevulcanizat, folosit la repararea anvelopelor etc.
3. Varietate de exploziv. [Cf. fr.
plastique, lat.
plasticus, gr.
plastikos].
plastic (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLÁSTIC1 s. n. 1. amestec de cauciuc nevulcanizat, folosit la prepararea anvelopelor. 2. varietate de exploziv. (< engl., fr.
plastic)
plastic (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLÁSTIC2, -Ă I.
adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-și păstra deformațiile produse de forțele exterioare după încetarea acțiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masă ~ă (sau material) ~ = material sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă, care poate fi modelat în procesul fabricării unor produse. 2. referitor la pictură sau sculptură. ♦ arte ĕ = arte care au ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multă putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o formă. ♦ chirurgie ~ă = chirurgie care se ocupă cu îndreptarea unor malformații ale corpului. II. s. f. tehnica executării obiectelor de artă prin fasonarea, modelarea unei substanțe plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. (< fr.
plastique, lat.
plasticus, gr.
plastikos)
plastic (Dicționaru limbii românești, 1939)*plástic, -ă adj. (vgr.
plastikós, d.
plásso, creez, formez. V.
aiazmă, plăzmuĭesc). Care pintr´o [!] mică presiune primește orĭ-ce formă, care se poate modela:
argilă plastică. Relativ la reproducerea formelor corporale ale omuluĭ și animalelor:
statuaria și pictura în arte plastice. S. f. Arta de a modela figurile:
plastica grecească. Pin [!] ext. Totalitatea formelor uneĭ persoane:
plastica ireproșabilă a luĭ Apóline. Adv. În mod plastic. Pin mijloacele plasticiĭ. Din punct de vedere plastic.
plastic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)PLÁSTIC1, -Ă, plastici, -ce, adj.,
s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊
Masă plastică sau
material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune.
Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor.
2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊
Artă plastică (și substantivat,
f.) = (mai ales la
pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc.
Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu.
3. (În sintagma)
Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări congenitale sau accidentale ale corpului omenesc (în special ale feței).
II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din
fr. plastique.plastic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PLÁSTIC1, -Ă, plastici, -ce, adj. I. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊
Masă plastică sau
material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune.
Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor.
2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊
Artă plastică (și substantivat,
f.) = (mai ales la
pl.) denumire dată unor genuri de artă cărora le este specifică exprimarea prin imagini vizuale (pictură, sculptură, grafică etc.).
Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu.
3. (În sintagma)
Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu corectarea defectelor anatomice congenitale sau dobândite accidental. – Din
fr. plastique.plastic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plástic1 adj. m.,
pl. plástici; f. plástică, pl. plásticeplastic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*plástic2 s. n.