plasa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLASÁ, plasez, vb. I.
1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani).
2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții).
3. Tranz. și
refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦
Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦
Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine.
4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din
fr. placer.plasa (Dicționar de neologisme, 1986)PLASÁ vb. I. tr. 1. A repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post. ♦
refl. A se situa pe o anumită poziție.
2. A investi (un capital) într-o întreprindere (rentabilă). ♦ A vinde mărfuri. ♦ A spune ceva la timp, la locul potrivit.
3. A trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător. [P.i.
-sez. / < fr.
placer].
plasa (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLASÁ vb. I. tr. 1. a repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post. 2. a investi (un capital) într-o întreprindere. ◊ a vinde mărfuri. ◊ a spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. (sport) a trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător. II. refl. a se situa pe o anumită poziție. (< fr.
placer)
plasa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plasá (plaséz, plasát), vb. – A așeza într-un anumit loc.
Fr. placer. –
Der. plasament, s. n., din
fr. placement; deplasa, vb., din
fr. déplacer; deplasat, adj. (
înv., în afara locului, inoportun);
plasator, s. m. (persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol).
plasa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plasá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
plaseázăplasà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plasà v.
1. a procura un post:
a plasa un servitor; 2. a vinde:
a plasa mărfuri; 3. a da cu dobândă:
a plasa bani (= fr.
placer).