plapumă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care este introdus și fixat prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊
Expr. Întinde-te cât ți-e (sau
cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [
Var.:
plápomă s. f.] – Din
ngr. páploma.plapumă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plápumă (plắpumi), s. f. – Învelitoare, pătură, acoperitoare umplută cu lînă, vată etc. –
Var. plapomă, plapămă. Mr. paplumă. Ngr. πάπλωμα (Cihac, II, 602; Miklosich,
Fremdw., 119; Densusianu,
GS, VI, 362), în loc de ἐφάπλωμα,
cf. slov.
poplon, rus. paplin, mag. paplan. –
Der. plăpumar, s. m. (producător de plăpumi);
plăpumărie, s. f. (meseria și atelierul plăpumarului).
plapumă (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))plapumă s. f., pl.
plăpumi (plapume)plapumă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plápumă s. f.,
g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi