plapomă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁPOMĂ s. f. v. plapumă.plapomă (Dicționaru limbii românești, 1939)plápomă f., pl.
e și
plapomĭ (ngr.
plapoma, macat, vgr.
péploma, învălitoare [!]).
Vest și sud. Învălitoare groasă de 3-4 c.m. compusă dintr´un strat de lînă orĭ de bumbac cusut între doŭă bucățĭ de pînză cu care ne acoperim ca să ne fie cald cînd dormim:
cît țĭ-e plapoma, atîta te´ntinde (Prov) ! – Și
plapămă (Munt.) și
plapumă (Mold. sud), pl.
plăpămĭ, plăpumĭ. V.
ogheal, ĭorgan și
pilotă.plapomă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plapomă f. învelitoare de pat de stofă colorată și căptușită cu vată. [Gr. mod. PLÁPOMA].