planșă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc. desen tehnic executat pe o astfel de coală.
2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură.
3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din
fr. planche.planșă (Dicționar de neologisme, 1986)PLÁNȘĂ s.f. 1. Coală, foaie (mare) de hârtie care cuprinde un desen (tehnic).
2. Reproducere cu ajutorul tiparului a unui desen sau a unei picturi.
3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele. [< fr.
planche].
planșă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLÁNȘĂ s. f. 1. foaie de hârtie care cuprinde un desen (tehnic). 2. reproducere cu ajutorul tiparului a unui desen, a unei picturi. 3. fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele. 4. (sport) bandă specială de lemn în formă de schi mai scurt, care permite unei persoane deplasarea, prin tractare, pe suprafața apei. (< fr.
planche)
planșă (Dicționaru limbii românești, 1939)*plánșă f., pl.
e (fr.
planche, scîndură, d. lat.
planca). Placă de metal saŭ de lemn pe care gravoru a gravat ceva. Stampă scoasă cu această placă.
planșă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plánșă s. f.,
art. plánșa, g.-d. art. plánșei; pl. plánșeplanșă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)planșă f.
1. suprafața plană din lemn sau metal pe care s’a gravat o figură, un desen;
2. stampă scoasă pe această planșă:
operă ornată cu planșe (= fr.
planche).