planșeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din
fr. plancher.planșeu (Dicționar de neologisme, 1986)PLANȘÉU s.n. 1. Element de construcție făcut de obicei din beton armat, care separă două etaje ale unei clădiri, care alcătuiește partea pe care se circulă a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavități subterane.
2. (
Anat.) Perete musculos care delimitează la bază o cavitate. [Pron.
-șeu, pl.
-ee, -uri. / cf. fr.
plancher].
planșeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLANȘÉU s. n. 1. element de construcție (din beton armat) care separă două etaje ale unei clădiri, care formează partea pe care se circulă a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavități subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimitează la bază o cavitate. (< fr.
plancher)
planșeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)planșéu s. n.,
art. planșéul; pl. planșée