planta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLANTÁ, plantez, vb. I.
Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi.
2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc. ◊
Expr. (
Refl.)
A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în față cuiva.
3. A îngropa mine pe o porțiune de teren; a mina. – Din
fr. planter, lat. plantare.planta (Dicționar de neologisme, 1986)PLANTÁ vb. I. tr. 1. A sădi (pomi, plante).
2. A înfige în pământ (un stâlp, un par etc.).
3. A instala mine pe un teren. [Cf. fr.
planter, lat.
plantare].
planta (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLANTÁ vb. I. tr. 1. a sădi (pomi, plante). 2. a înfige în pământ (un stâlp, un par etc.). ◊ a instala în decor (în scenă, pe un platou de filmare). 3. (mil.) a instala mine pe un teren. 4. a fixa cu insistență. 5. (fam.) a părăsi brusc pe cineva. II. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se proțăpi (în fața cuiva). (< fr.
planter, lat.
plantare)
planta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plantá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
planteázăplantà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plantà v. a sădi, a pune o plantă în pământ să crească.