plantator - explicat in DEX

plantator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă de lemn sau de fier, de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, cu care se lucrează la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

plantator (Dicționar de neologisme, 1986)
PLANTATÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Cel care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. 2. Proprietar al unei plantații (2). [Cf. fr. planteur].

plantator (Dicționar de neologisme, 1986)
PLANTATÓR s.n. Unealtă în formă de hârleț folosită la facerea gropilor în care se introduc puieții. [Cf. fr. planteur].

plantator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLANTATÓR, -OÁRE I. s. m. f. 1. cel care se ocupă de plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. 2. proprietar al unei plantații (2). II. s. n. unealtă baston, la săparea gropilor în care se introduc puieții. ◊ utilaj pentru plantarea mecanizată a minelor. III. s. f. mașină de plantat. (< planta + -tor)

plantator (Dicționaru limbii românești, 1939)
*plantatór m. (d. plantez). Proprietaru uneĭ plantațiunĭ în coloniĭ. – Fem. -oare, pl. tot oare.

plantator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plantatór¹ (persoană) s. m., pl. plantatóri

plantator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plantator m. 1. cel ce plantează; 2. proprietarul unei plantațiuni în colonii.