planor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aparat de zbor fără motor, la care deplasarea se realizează datorită unor factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă).
2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din
fr. planeur.planor (Dicționar de neologisme, 1986)PLANÓR s.n. 1. Aparat de zbor fără motor, care se menține în aer prin folosirea curenților ascendenți provocați de relief sau de temperatura solului.
2. Parte a unei aeronave cuprinzând mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. [Cf. fr.
planeur].
planor (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLANÓR s. n. 1. aparat de zbor fără motor. 2. parte a unei aeronave cuprinzând mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. (< fr.
planeur)
planor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)planór s. n.,
pl. planoáre