planimetrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (
I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața pământului.
2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu măsurarea suprafețelor plane; geometrie plană. – Din
fr. planimétrie.planimetrie (Dicționar de neologisme, 1986)PLANIMETRÍE s.f. 1. Operație de determinare și de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafață de teren. ♦ Parte a topografiei care se ocupă cu astfel de operații.
2. Parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometria plană. [Gen.
-iei. / < fr.
planimétrie, cf. lat.
planus – plan, gr.
metron – măsură].
planimetrie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLANIMETRÍE s. f. 1. ramură a topografiei care se ocupă cu determinarea și reprezentarea pe un plan, pe o hartă a detaliilor de pe o suprafață de teren. 2. parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometrie plană. (< fr.
planimétrie)
planimetrie (Dicționaru limbii românești, 1939)*planimetríe f. (d. lat.
planus, plan, și
-metrie). Acea parte a geometriiĭ care se ocupă de măsurarea suprafețelor plane.
planimetrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)planimetríe (-me-tri-) s. f.,
art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei