plancă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din
germ. Planke, ucr. planka.plancă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pláncă,
plánci, s.f. (reg.)
1. drum în pantă podit cu prăjini sau cu trunchiuri de copaci și mărginit pe laturi, pe care se transportă, prin alunecare, buștenii grei; jilep.
2. podea de trunchi de copac pe care se depozitează buștenii (în pădure sau în curtea fabricii de cherestea).
3. chinga căpriorilor casei.
plancă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pláncă s. f.,
g.-d. art. plắncii; pl. plănci