plancă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din
germ. Planke, ucr. planka.