planator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. –
Plana2 +
suf. -tor.planator (Dicționar de neologisme, 1986)PLANATÓR s.n. Piesă componentă a unei matrițe pentru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia spre a împiedica formarea cutelor. ♦ Ciocan folosit pentru a face plană fața unui obiect. [<
plana +
-tor].
planator (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLANATÓR s. n. piesă componentă a unei matrițe pentru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia spre a împiedica formarea cutelor. ◊ ciocan pentru a face plană fața unui obiect. (< plana + -tor)
planator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)planatór s. n.,
pl. planatoáre