planșetă - explicat in DEX

planșetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLANȘÉTĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat utilizat pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

planșetă (Dicționar de neologisme, 1986)
PLANȘÉTĂ s.f. Placă de lemn dreptunghiulară (uneori montată pe un suport) pe care se fixează hârtia pentru desen, pentru ridicări tipografice etc. ♦ Scândură lată pe care se întind foile de aluat. [< fr. planchette].

planșetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLANȘÉTĂ s. f. placă dreptunghiulară din lemn pe care se fixează hârtia pentru desen, pentru ridicări topografice etc. ◊ scândură lată pe care se întind foile de aluat. (< fr. planchette)

planșetă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*planșétă f., pl. e (fr. planchette, dim. d. planche, scîndură). Suprafață compusă dintr´una saŭ maĭ multe scîndurĭ netede pe care desemnatoriĭ [!] întind hîrtia pe care desemnează [!].

planșetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
planșétă s. f., g.-d. art. planșétei; pl. planșéte

planșetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
planșetă f. instrument de ridicat planul unui teren (= fr. planchette).