plămădi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV.
1. Intranz. A pregăti o plămădeală;
p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦
P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente.
2. Tranz. și
refl. A (se) zămisli, a (se) făuri;
fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din
sl. pomladiti „a întineri”.