plafon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafață interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie.
2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită. ◊
Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente.
3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic.
4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară norilor față de sol.
5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din
fr. plafond.plafon (Dicționar de neologisme, 1986)PLAFÓN s.n. 1. Tavan.
2. Cifră-limită peste care nu se poate trece, care nu poate fi depășită (în operații financiare, de planificare etc.).
3. Nivel de altitudine. ♦ Înălțime maximă pe care o poate atinge un avion. ♦ Înălțime la care se găsește un strat de nori (partea inferioară). [Pl.
-oane, -onuri, var.
plafond s.n. / < fr.
plafond].
plafon (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLAFÓN s. n. 1. tavan. 2. cifră-limită, care nu poate fi depășită (în operații financiare, de planificare etc.). 3. nivel de altitudine. ◊ înălțime maximă pe care o poate atinge un avion. ◊ altitudine (partea inferioară) la care se găsește un strat de nori. (< fr.
plafond)
plafon (Dicționaru limbii românești, 1939)*plafón n., pl.
oane (rus.
plafon, d. fr.
plafond).
Mold. Barb. Tavan.
plafon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plafón s. n.,
pl. plafoáne