plăcintă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊
Expr. A-i veni (sau
a-i pregăti) (cuiva)
o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz.
A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata.
Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat.
A număra foile la (sau
din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru.
A aștepta (pe cineva)
cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie.
A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit.
2. (
Bot.; în compusul)
Plăcinta-porcului = talpa-ursului
(Heracleum palmatum). –
Lat. placenta.