placentar - explicat in DEX

placentar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.), Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

placentar (Dicționar de neologisme, 1986)
PLACENTÁR, -Ă adj. 1. Referitor la placentă, al placentei. 2. Cu placentă. // s.n.pl. Mamifere la care schimburile nutritive dintre organismul matern și pui se face prin intermediul placentei (1). [Cf. fr. placentaire(s)].

placentar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLACENTÁR, -Ă adj. 1. referitor la placentă. 2. (despre mamifere) cu placentă. (< fr. placentaire)

placentar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*placentár, -ă adj. (d. placentă). Anat. Al placenteĭ: vasele placentare. Zool. Care are placentă: mamiferele se împart în placentare și neplacentare. S. n., pl. e. Un placentar. V. mamifer.

placentar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
placentár¹ adj. m., pl. placentári; f. placentáră, pl. placentáre

placentar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
placentár² s. n., pl. placentáre