placentă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (
Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊
Placentă previa = placentă (
1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului.
2. (
Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din
lat.,
fr. placenta.