plăviu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (
Înv. și
reg.; despre oameni) Plăviț (
2). ♦ (
Înv.) Palid. –
Plav (
reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” <
sl.) +
suf. -iu.plăviu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plăvíu (
înv.,
reg.)
adj. m.,
f. plăvíe; pl. m. și
f. plăvíiplăviu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plăviu a. bălan:
sora cea plăvie BOL. [V.
plăvan].