plăsea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂSEÁ, plăsele, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți de metal, de os, de lemn etc. care acoperă mânerul unui cuțit, al unui briceag, al unui pumnal etc.;
p. ext. mâner.
2. (Neobișnuit) Șild. [
Var.:
prăseá s. f.] –
Plasă1 +
suf. -ea.plăsea (Dicționaru limbii românești, 1939)plăseá (est) și
prăseá (vest) f., pl.
ele (dim. d.
plasă). Fie-care din cele doŭă bucățĭ de lemn (os, baga, metal), care formează mîneru cuțituluĭ. (Plăselele pot fi din maĭ multe bucățĭ saŭ și dintr´una singură).
Cuțitu a intrat pînă´n plăsele, a intrat tot.
plăsea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plăseá s. f.,
g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăséleleplăseà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plăseà (prăsea) f. mâner de cuțit, de sabie. [V.
plaz].