pizmui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV.
Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva;
p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. –
Pizmă +
suf. -ui.pizmui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pizmuí,
pizmuiésc, vb. IV (înv. și reg.)
1. a urî, a dușmăni, a invidia.
2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.
pizmui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pizmuí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pizmuiésc, imperf. 3
sg. pizmuiá; conj. prez. 3
să pizmuiáscăpizmuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pizmuì v. a avea pizmă, a invidia.