pizmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍZMĂ, pizme, s. f. (
Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire;
p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊
Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊
Expr. (Rar)
A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din
sl. pizma.