pivniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate păstrării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊
Expr. A ieși (sau
a se auzi) ca din (sau
dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav.
A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [
Var.: (
înv. și
reg.)
pímniță s. f.] – Din
sl. pivĩnica.pivniță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pívniță (pívnițe), s. f. –
1. Subsol. –
2. Beci. –
Var. Munt. pimniță. Sl. pivĭnica, din
pivo „băutură” (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 260; Conev 83),
cf. sb.,
cr.,
slov.,
rus. pivnica, pol. pivnice, mag. pincze. –
Der. pivnicer, s. m. (chelar);
pivnicerit, s. n. (
înv., impozit asupra vinurilor stocate în scopuri comerciale).
pivniță (Dicționaru limbii românești, 1939)pívniță f., pl.
e (vsl.
pivĭnica, d.
pivo, băutură, vin de fructe,
pivati, piti, a bea, bg. sîrb.
pivnica, rus.
pivnica, pol.
piw-; bg. sîrb. rus. pol.
pívo, bere, sîrb. și
piva; ngr.
piva). Becĭ, hrubă, galerie săpată în pămînt de păstrat vin, legume ș. a. – Și
pimniță. În Oaș
pigniță.pivniță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pívniță, -e. s.f. – Peșteră. Pivnița lui Pintea, din vf. Pietrosului: „… ruinele unei pivnițe ce a aparținut haiducului. Se spune că aici ar fi îngropat un vițel de aur” (Odobescu 1973). – Din sl. pivĭnica (< pivo „băutură„).
pivniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pívniță s. f.,
g.-d. art. pívniței; pl. pívnițepivniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pivniță (pimniță) f. zidire sub pământ unde se ține vin și alte proviziuni. [Slav. PIVNIȚA (din PIVO, băutură)].