piui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIUÍ, pers. 3
píuie, vb. IV.
Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [
Pr.:
pi-u-] – Din
piu.piui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)piui, piui v. i. (intl.) a mărturisi.
piuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)píuĭ și
-ĭésc, a
-í v. intr. (imit. ca și
chiuĭ).
Munt. Piscuĭ, fac
piŭ-piŭ, vorbind de puiĭ de păsărĭ.
piui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piuí (a ~) (pi-u-) vb.,
ind. prez. 3
píuie, imperf. 3
sg. piuiá; conj. prez. 3
să píuiepiuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piuì v.
1. a striga, vorbind de pui de păsări;
2. a da un sunet ascuțit. [Onomatopee:
piu piu !].