piuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIUITÚRĂ, piuituri, s. f. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări sau mai ales de puii de pasăre; piuit (
1).
2. Sunet subțire, ascuțit; piuit (
2), piuială, țiuitură. [
Pr.:
pi-u-i-] –
Piui +
suf. -tură.piuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)piuitúră f., pl.
ĭ. Rezultatu piuiriĭ:
o piuitură de puĭ de găină.piuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piuitúră (pi-u-i-) s. f.,
g.-d. art. piuitúrii; pl. piuitúripiuitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piuitură f. efectul piuirii:
1. ciripit;
2. șuierat:
piuitura gloanțelor.