pitiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITÍȘ adv. (
Pop.; uneori repetat) Tiptil; pe furiș, pe ascuns. –
Piti +
suf. -iș.pitiș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pitíș s.n., adv.
1. (reg.; s.n.) loc retras, ascunzătoare.
2. (pop.; adv.; adesea repetat) pe ascuns, pe furiș, tiptil.
pitiș (Dicționaru limbii românești, 1939)pitíș adv. (d.
pitesc).
Munt. Fam. Pitindu-te, pe furiș:
a umbla pitiș. – Trans. nord. pop.
chitiș.pitiș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PITIȘ, Marcela (1916-1991,
n. Ploiești), medic endocrinolog român.
Prof. univ. la București. Cercetări în domeniul terapeuticii bătrâneții, a hormonilor, obezității („Hormonii”).
pitiș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pítiș, -i, (pițiguș), s.m. – (ornit.) Pițigoi (Parus major). Pitiș, nume frecvent în Lăpuș. – Din piti + -iș.
pitiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pitíș (
pop.)
adv.pitiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pitiș adv. pe furiș. [V.
pitì].