pistă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un loc public.
2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție.
3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din
fr. piste, it. pista.pistă (Dicționar de neologisme, 1986)PÍSTĂ s.f. 1. Urmă; făgaș. ♦
Pistă sonoră = parte a unui film, a unei benzi de magnetofon etc. pe care sunt imprimate sunetele.
2. Teren amenajat pentru curse, pentru schi, pentru întreceri sportive etc.
3. Teren special amenajat pentru decolarea și aterizarea avioanelor. [< fr.
piste, cf. it.
pista].
pistă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÍSTĂ s. f. 1. teren amenajat pentru curse, schi, întreceri sportive etc. 2. fâșie de teren amenajată pentru decolarea și aterizarea avioanelor. 3. urmă, făgaș, direcție. 4. parte a unui film, a unei benzi magnetice etc. care servește ca suport al imprimării. (< fr.
piste, it.
pista)
pistă (Dicționaru limbii românești, 1939)*pístă f., pl.
e (fr.
piste, d. it.
pista și
pesta, d.
pestare, a bătături [!], care vine d. lat.
pîstare. V.
piston, pisez, păstare. Cp. cu
imaș). Loc de alergat (p. caĭ și vehicule). Urma unuĭ vînat, unuĭ tîlhar. – Curat rom.
bătătură. V.
hățaș.pistă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pístă s. f.,
g.-d. art. pístei; pl. píste