pirpiriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit.
2. (Rar) Lipsit de avere.
3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din
tc. pırpıri.pirpiriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)pirpiríŭ, -íe adj. (turc.
pirpiri, muncitoresc, grosolan).
Fam. Perpelit, îmbrăcat cam prost orĭ cam supțire [!] ĭarna.
pirpiriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pirpiríu adj. m.,
f. pirpiríe; pl. m. și
f. pirpiríipirpiriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pirpiriu a. jigărit:
băiat slab și pirpiriu CR.;
pirpiri-cosac, golan, sărăcuț:
când se văzu și el pirpiri-cosac, golănel și gonit ISP. [Turc. PIRPIRI, nevoiaș]. V.
saxana.