piroteală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIROTEÁLĂ, piroteli, s. f. Faptul de
a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. –
Piroti +
suf. -eală.piroteală (Dicționaru limbii românești, 1939)piroteálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a piroti.
piroteală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piroteálă s. f.,
g.-d. art. pirotéliipiroteală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piroteală f. somnolență.