pirogă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcație rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din
fr. pirogue.pirogă (Dicționar de neologisme, 1986)PIRÓGĂ s.f. Luntre primitivă folosită în Oceanul Pacific, lungă, îngustă și plată (făcută dintr-un trunchi de arbore scobit sau din piei cusute). [Var.
piroagă s.f. / < fr.
pirogue, it.
piroga, cf. sp.
piragua < cuv. caraib].
pirogă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIRÓGĂ s. f. ambarcație primitivă lungă și îngustă, dintr-un trunchi de arbore scobit sau din piei cusute, la amerindieni și la populația din Oc. Pacific. (< fr.
pirogue)
pirogă (Dicționaru limbii românești, 1939)*pirógă f., pl.
e (fr.
pirogue, sp.
piragua, cuv. din limba indigenilor din America). Luntre, de ordinar monoxilă, întrebuințată de sălbaticĭ.
pirogă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pirógă s. f.,
g.-d. art. pirógii; pl. pirógi