pirită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIRÍTĂ, pirite, s. f. Sulfură de fier naturală, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric. – Din
fr. pyrite.pirită (Dicționar de neologisme, 1986)PIRÍTĂ s.f. Sulfură naturală de fier. [< fr.
pyrite].
pirită (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIRÍTĂ s. f. sulfură naturală de fier sau de cupru. (< fr.
pyrite)
pirită (Dicționaru limbii românești, 1939)*pirítă f., pl.
e (fr.
pyrite, f., it.
pirite, f., d. vgr.
pyrites, m., d.
pyr, foc. V.
pirosteĭe și
barut).
Min. O peatră galbenă aurie care e o sulfură de fer [!] (Fe S
2) și care e foarte răspîndită atît în vinele minerale, cît și în rocele eruptive saŭ terenurile sedimentare, unde e rezultată de multe orĭ din reducerea sulfatelor. Există și
pirită de cupru saŭ
calcopirită (Cu Fe S
2), răspîndită în mineralele de cupru.
pirită (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIRÍTĂ (‹ ‹
fr.,
gr.)
s. f. Bisulfură naturală de fier, cristalizată în sistemul cubic. Are culoarea galbenă ca alama, urma neagră-verzuie și luciul metalic. Se utilizează la fabricarea acidului sulfuric; uneori conține și aur, argint, cupru, nichel, cobalt etc., care se extrag prin prelucrare complexă.
P. pură conține 47% fier și 53% sulfuri.
pirită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pirítă s. f.,
g.-d. art. pirítei; pl. pirítepirită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pirită f. sulfură de fier găsită în pământ.