piper (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIPÉR, (
1, 2)
piperi, s. m., (
3)
s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment
(Piper nigrum); p. restr. (la
sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊
Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (
3), ușor indecent, picant. ◊
Expr. (
Fam.)
A avea (sau
a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic.
A i se sui (sau
a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia.
A da (cuiva)
cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase.
A face (pe cineva)
cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet.
A-i sta (cuiva)
ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦
Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz.
2. S. m. (
Bot.;
reg.) Ardei;
p. restr. fructul acestei plante. ◊ (în compusul)
Piperul-apelor = silnic
(Glechoma hederacea). ◊
Piper roșu = boia de ardei.
3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din
ngr. pipéri, sl. piperŭ.piper (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)PIPER, piperi, s.m.
1. Plantă tropicală (
Piper nigrum) ale cărei fructe (boabe) sunt variat utilizate drept condiment. Se comercializează ca piper măcinat (pulbere) sau ca piper boabe (boabe întregi), iar acestea ca:
a) piper verde = boabe recoltate înainte de maturare, conservate în saramură sau oțet;
b) piper negru = boabe recoltate verzi, apoi uscate;
c) piper alb = boabe mature, decorticate.
2. Boabe picante ale altor plante exotice:
a) piper roz (roșu) sau
piper american (
pink peppercorns) = fructele aromatice ale unui mic arbore sud-american (
Schinus molle);
b) piper chinezesc sau
de Sichuan (
Chinese pepper) = fructele uscate ale unui arbore asiatic (
Zanthoxylum piperitum), cu gust și aromă de piper.
3. (Adesea sin. cu boia)
Piper de Cayenne = boia extrem de iute obținută din ardei de Cayenne (fr.
poivre de Cayenne); pop.
piper roșu = boia de ardei.
piper (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pipér (pipéri), s. m. – Plantă tropicală cu fructele folosite drept condiment (Piper nigrum). –
Mr.,
megl. piper. Sl. piperĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Miklosich,
Fremdw., 121; REW 6521;
cf. Vasmer,
Gr., 116),
cf. sl. piprŭ, bg. piper, ngr. πιπέρι. –
Der. piparcă (
mr. pipercă), din
mag. piperka (după Tiktin, Candrea și Gáldi,
Dict., 151, din
mag. páprika);
pipăruș (
var. piperuș),
s. m. (
Mold., ardei; piperul-lupului, Asarum europaeum; dans tradițional);
pipera (
var. pipăra),
vb. (a pune piper);
piperat, adj. (cu piper; picant, excitant; foarte scump, exorbitant);
piperniță, s. f. (piperul-lupului; cimbru, Satureia hortensis; vas pentru piper măcinat), din
pol. pipernicza (Cihac, II, 256),
bg. pipernica (Conev 64) sau din
piper cu
suf. -
niță. Din
rom. provine
ngr. πιπερᾶτος (asezonat cu piper).
piper (Dicționaru limbii românești, 1939)pipér m. ca plantă și n. ca marfă (ngr.
pipéri, d. vgr.
pepérion, dim. d.
péperi, cuv. indian saŭ persic; lat.
pĭper, it.
pépe, pv.
pebre, fr.
poivre. V.
pebrină). O plantă erbacee piperacee tîrîtoare saŭ agățătoare care produce niște bobițe verzĭ la început, apoĭ roșiĭ, și la urmă negre și care e originară din sud-estu Asiiĭ (
piper nigrum). Bobițele eĭ uscate, care-s aromatice și caustice și se întrebuințează ca condiment întregĭ orĭ pisate. S. m.
Est. Ardeĭ.
Piper negru, piper propriŭ zis.
Piper roș, ardeĭ. – În est pop.
chipér.piper (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIPÉR (‹
ngr.)
s. m. 1. Plantă tropicală perenă din familia piperaceelor, originară din Orientul Mijlociu și Extremul Orient, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare (liană) și fructe mici, verzi la început care devin negre la maturitate și se folosesc drept condiment (
Piper nigrum). ♦
Fig. Element înviorător; farmec, haz.
2. (
Reg.) Ardei (planta sau fructul).
3. (
BOT.)
Piperul-lupului = tulichină.
Piperul-bălții = plantă erbacee anuală din familia poligonacee, cu tulpina roșiatică, înaltă de 25-60 cm, frunze lanceolate cu o pată neagră pe fața superioară și flori verzi sau roșiatice grupate în spice false (
Polygonum hydropiper). Răspândită în Europa și Asia, crește în locuri umede, mlăștinoase. Părțile aeriene cu frunze și flori au proprietăți hemostatice și diuretice. Se mai numește
piperul-broaștei, troscot roșu, troscot piperat.piper (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pipér (condiment, ardei)
s. m., (ardei)
pl. pipéripiper (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piper m. arbust din India ce produce piperul
(Piper nigrum): ║ n.
1. boabele aromatice și caustice ale piperului, întrebuințate ca condiment:
piper roșu, ardeiu;
piperu-lupului, plantă ale cării rădăcini se fierb și se beau în contra tusei și pentru durere de stomac
(Asarum europaeum); 2. horă svăpăiată cu strigăte sălbatice și gesturi desfrânate:
un piper ca la ușa cortului. [Lat. PIPER].