pipăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PIPĂITÚRĂ,pipăituri, s. f. (Rar) Pipăire. [Pr.: -pă-i-] – Pipăi + suf. -tură.
pipăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pipăitúră(-pă-i-) s. f., g.-d. art. pipăitúrii; pl. pipăitúri
pipăitură(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) pipăitură f. 1. rezultatul pipăirii; 2.fig. cercetare nesigură.